Se mai intampla uneori sa aud tot felul de teorii despre ce inseamna dragostea, despre ce „trebuie sa simti” ca sa stii ca esti indragostit, despre „cum trebuie sa fie relatia perfecta” si alte bullshituri din astea care mai de care mai pline de „trebuie sa” si „trebuie sa …”.

Well dragii mei, zau ca nu stiu despre ce vorbiti, chiar daca imi place sa cred ca inteleg LIMBU roman si mai ales am anumite pretentii de la mine (din alea care vin dintr-o zona numita experienta de viata).

Habar nu am ce inseamna sa iubesti sau sa „ai o relatie serioasa” in conceptia unora, habar nu am ce „trebuie sa simti” sau „cum trebuie sa simti”.

Poate totul se rezuma la omul potrivit la timpul potrivit, poate totul se rezuma la imprejurari sau la sansa. Habar nu am.

De un lucru sunt sigur insa: in dragoste este mai mult sacrificiu decat in orice, in dragoste e mai multa prietenie decat in cea mai puternica tovarasie, in dragoste ai sa gasesti mai multe pareri de rau decat in cele mai adanci regrete.

Proba dragostei nu este timpul. Proba dragostei este capacitatea de a vedea in omul de langa tine reflexia acelui eu pe care doar tu si el o stiti. Capacitatea de a intelege ca acel om este unul din oamenii din viata ta care iti vor modifica felul tau de a fi, de a gandi, de a percepe lumea din jurul tau. Si asta intr-un mod care se impleteste cu pasiunea oarba a doi amanti.

Sunt multe lucruri legate de dragoste care sunt foarte asemanatoare cu viata in general. Poate frumusetea ei care nu stie conceptul de egoism. Habar nu am, mereu cand iubesc gasesc noi granite si noi orizonturi in fiecare zi. Ce nu gasesc niciodata este o limita.

Te bagi sau doar ai sa-mi povesteti despre iubire si sentimente? Trebuie sa … nu trebuie de fapt nimic.