Tu ma privesti si eu te privesc. Ne privim ca doi nebuni intr-o orbire totala.

Nu inteleg prea bine ce spui. Mai zambesc din cand in cand si mai fac un comentariu care iti smulge un zambet. E un zambet putin trist. Pentru ca gestul tau de ati ridica coltul buzelor nu e legat de lumina ochilor tai.

Ochii tai nu zambesc pentru ca sunt prea adanciti in privirea mea.

As vrea sa te intreb de ce ma privesti asa. Dar nu am curajul. Pentru ca o sa ma mintit iara si voi avea tema de gandire pana te privesc din nou.

Nu vreau sa ma mai gandesc, ma doare, ma oboseste. Nu vreau sa ma gandesc la tine. In rest gandurile mele alearga la fel de libere, parca mai libere acum.

Ma uit la tine si vad cum ti la piept singurul lucru care ti-a mai ramas. Orgoliul. Si teama de a nu fi ranita. Dar asta o ai in privire. Mereu.

Ma intreb ce vezi tu in mine. Poate nimic, poate multe, poate doar niste amintiri cu care nu stii ce sa faci, sa le arunci sau sa le pastrezi. Ar fi usor. Dar la piept iti ti orgoliul si nu mai ai loc si pentru altceva. Le poti arunca dar stii ca asa te-ai arunca si pe tine o data cu ele.

Esti singura, absolut singura. Si asa ai fost mereu. Si tie teama. Doar ca acum iti este cu adevart teama de singuratatea din sufletul tau, nu de cea fizica. Ai descoperit un nou mod de a fi singur. Felicitari.

Continua. Ai sa vezi ca exista multe feluri de a te simti singur. Unul din ele este atunci cand esti alaturi de cineva. Asta e si mai nasol. Sper sa nu-l experimentezi. Daca vrei iti explic eu, stiu multe despre asta. Poate si tu stii deja. Imi cer iertare, a fost cred ultimul lucru care vroiam sa-l inveti de la mine.

Pana una alta sunt prin preajma. Inca te mai privesc in ochi. Si sunt foarte incomodat de orgoliul tau. Tu te cam feresti de privirea mea. Stii ca pot vedea multe acolo. Si nu vrei.

Totusi ma privesti atat de intens. De ce?