Da. Am citit ce mi-ai scris. E asa si asa, ai si nu ai dreptate… dar pana la urma sa stii sa pleci atunci cand trebuie este pana la urma o modalitate de a nu-ti pierde onoarea. Ce sa spun… eu te-am iubit la randul meu.

Am ajuns la concluzia asta in momentul in care am inceput sa-ti fac loc in ganduri, cand am inceput sa spun ce gandesc, cand am inceput sa fac gesturi. Dupa cum vezi, m-am scufundat treptat in tine, ai inceput sa “impingi” celelalte ganduri ale mele, sa-ti faci loc, sa te asezi confortabil chiar.

Da stiu, totul se petrece doar in mine, asa te-am simtit eu, pentru ca prezenta ta virtuala era intr-un fel sau altul cireasa de pe tort, era ca un week-end, nu mi-ai spus tu ce ai simtit, mi-au spus cuvintele tale, din acest motiv imi pare bine ca ma pot retrage atunci cand inca ma simt onorabil.

Poate oamenii viseaza la o dragoste uriasa care sa le ucida restul de ganduri, sentimentele de teama, angoasele si fricile leagate de trecerea zilelor impartite in secunde. Un singur gand la trezire si unul inainte de a te lasa prins in cealalta viata a ta.  Tocmai mi-am pierdut onoarea.