Poezii si Ganduri - Day by Day

Timpul meu, timpul tau.

Stai lipita de mine, prin carne iti simt pielea lipita de a mea, separata doar de un material pe care il pot ignora doar de dragul senzatiei. Ne leganam usor, in miscarile trenului, ca un vals al pielii impus de circumstantele aglomerarilor urbane.

Hmmmmm, ma intreb daca alunita ta de pe gat este izvorul prin care as patrunde cu sarutul meu pana in cele mai indepartate meandre ales simturilor… ca un virus dureros de dulce. Din cand in cad iti mai arunci privirea spre mine, ca o invaluire pe care o simt arzandu-mi fruntea aplecata in carte… si totusi la a treia incercare, ma lasi sa-ti prind irisul negru… gol, trist.

Oare este atat de vizibil si la mine?

Se pare ca da dupa mirarea ce o citesc…. Vreau sa te privesc din nou, te alerg, te caut printre reclamele si reflectiile geamului negru de intuneric … intr-un sfarsit ma lasi sa te incoltesc, sorb din nou, ma lasi sa te invat, prins in mrejele tale carora ma abandonez fara sa opun rezistenta, te posed si imi raspunzi obraznic cu un zambet la fel de luminos ca si culoarea parului tau galben de mirere….

Ne retragem tacuti in vagonul gol, am ramas singuri si parca aceasta golire a martorilor prezenti la aceast invalmasag nebun, i-a cu ea si ultima indrazneala.

Valsul a devenit doar o miscare monotona, un dans separat , orbesc, condus de sinele de tren, citesc mai departe alte fragmente de viata, dintr-un alt loc, dintr-un alt timp.

Ma lasi sa plec si cobor grabit, amestecul in baia de trupuri straine pe scarile rulante, iesirea la aer.

Un aer atat de tare.

Da. Am citit ce mi-ai scris. E asa si asa, ai si nu ai dreptate… dar pana la urma sa stii sa pleci atunci cand trebuie este pana la urma o modalitate de a nu-ti pierde onoarea. Ce sa spun… eu te-am iubit la randul meu.

Am ajuns la concluzia asta in momentul in care am inceput sa-ti fac loc in ganduri, cand am inceput sa spun ce gandesc, cand am inceput sa fac gesturi. Dupa cum vezi, m-am scufundat treptat in tine, ai inceput sa “impingi” celelalte ganduri ale mele, sa-ti faci loc, sa te asezi confortabil chiar.

Da stiu, totul se petrece doar in mine, asa te-am simtit eu, pentru ca prezenta ta virtuala era intr-un fel sau altul cireasa de pe tort, era ca un week-end, nu mi-ai spus tu ce ai simtit, mi-au spus cuvintele tale, din acest motiv imi pare bine ca ma pot retrage atunci cand inca ma simt onorabil.

Poate oamenii viseaza la o dragoste uriasa care sa le ucida restul de ganduri, sentimentele de teama, angoasele si fricile leagate de trecerea zilelor impartite in secunde. Un singur gand la trezire si unul inainte de a te lasa prins in cealalta viata a ta.  Tocmai mi-am pierdut onoarea.

Multumesc.

Mi-a trebuit ceva timp sa inteleg aceasta expresie, poate pentru ca fiind prea ocupat sa traiesc am uitat sa fi si spectator la ce se intampla in jurul meu. Unori esti atat de prins in viata incat uiti sa mai traiesti.

Aveam cateva intrebari in cap pana cand un suflet drag mi-a dat solutia … o simpla discutie pe hartie a fost suficient. Suntem trupuri locuite de suflete.

Ne certam spiritele cateodata, punem valori in ceva ce oricum este efemer, distrugem principii pentru a le reinventa, traim… la o intensitatea mai mare sau mai mica orice eveniment din jurul nostru si chiar daca uneori este greu sa privesti in urma, o faci pentru ca acolo este experienta ta. Acolo esti tu.

M-am regasit.

Imi place ochiul tau drept. Este zambitor, magic, lumina se reflecta din el ca intr-o steluta in cinci colturi. E ochiul pe care il ador, pe care il privesc mereu, sustinut, e preferatul meu, e partea din tine care ma atrage ca un magnet, nu ma satur sa-l privesc, sa-mi las privirea sa inoate in irisul tau negru, sclipitor.

Ochiul tau stang… este o alta poveste. Ma trezeste la realitate, o realitate in care nu stam tolaniti unul langa celalalt intr-o atitudine de confort matrimonial, e o gaura neagra care imi absoarbe privirea, care absoarbe tot inclusiv lumina lumanarilor din jur. E partea din tine de care imi este teama.

Ma amuza jocul asta al privirilor, ma amuza vorbitul fara cuvinte sau din cuvinte spuse in varful buzelor, ma amuza sa fiu increzator in fata ta. Multumesc pentru tot, chiar si pentru respingerile tale fatise care ma fac sa realizez cat de larg iti poti deschide bratele.

Acum? Acum ma uit in gaura din piept cu mirare, ma intreb cum a ajuns acolo cand eram atat de increzator in mine si i-au totul ca o lectie a vietii, orice are putere daca crezi. Nu mai cred. Am ales sa nu mai cred in minciunile spuse de oameni care poate au baut prea mult sau au visat prea mult. A fi beat pana la urma este o stare sufleteasca (mai mult sau mai putin) o stare in care ne credem, de ce nu, invincibili.

Mi-am permis sa te iubesc pentru cateva clipe atat cat sa inteleg ca nu pot mai mult de atat. Nu acum. Nu aici.

Ai incercat vreodata sa privesti pe cineva simultan in ochii? Incearca sa privesti pe rand…