Mistress – by Janusz Leon Wiśniewski

© Janusz Leon Wiśniewski

Intra, cateodata arunca haina pe podea, alta data o agata in cuierul din hol, venea spre mine fara nici un cuvant imi ridica fusta si-mi tragea cu putere chiloti jos, isi baga limba in gura mea si-mi desface picioarele si isi infingea doua degete adanc in mine. Cateodata, daca nu eram uda deja si daca ar fi ales gresit acel deget, simteam verigheta lui in mine.

Ce ai simtit atunci?

Sirma ghimpata. Era pur si simplu sarma ghimpata. O sarma ghimpata ruginita si limba lui in gura mea. Fiecare litera gravata in acel inel era ca o lama de bisturiu. Joanna 30.01.1978 A inceput sa doara incepand cu “J”, primele lacrimi mi-au dat la primul “a” la “30″ taietura trecuse prin mine.

M-am nascut pe 30 Ianuarie. Ziua casatoriei lui dar opt ani mai tarziu.

Cand venea sa ma vada de ziua mea aducea tot timpul doua buchete. Unul pentru mine, cel pentru onomastica. Superb. Acel fel de buchet care te face sa-ti intinzi ambele maini ca sa-l primesti. Celalalt pentru sotie. Pe al ei il punea pe geamul de la bucatarie. In afara vederii. Ca o servieta. Irelevant. Pus deoparte, nu in salon unde facem dragoste pe podea si in nici in dormitor, daca am continua acolo.

Dupa ce totul se termina si se oprea din sarutari, ma ridicam si mergeam goala la baie. Intorcandu-ma de la baie l-am vazut.

Buchetul ei. Am scos din dulapul din hol vaza cea mai mare, purpurie, am umplut-o cu apa si am pus buchetul in ea. Un buchet atat de mare incat trebuie sa te intinzi cu ambele brate ca sa-l primesti. Superb. Pentru ca el niciodata nu cumpara florile in graba. Niciodata. Pentru ca intradevar, cumpara florile pentru el si pentru placerea de a le darui. Mie. Si sotiei lui.

tfl si culoarea parului tau

strang in fiecare zi la piept emotii. Prinse in palme, le port pana acasa unde le astern in propozitii si fraze.

ma mai uit la ele din cand in cand, ma corectez o virgula, mai pun un punct, prins in mrejele emotiilor retraite pe seara, cand somnul te imboldeste sa te scufunzi in lumea viselor, sa lasi in urma realitati si indiferente.

Ma educi cum sa iubesc, cum sa scot din emotiile prinse in palma, esenta. Esenta retrairilor, prezentul este atat de scurt incat trebuie sa-l evocam in viitor ca sa-l intelegem, sa-l intoarcem pe toate fatetele cubului inainte de a se intoarce intr-un trecut. trecut pe care il caram dupa noi ca un bagaj mai mult sau mai putin util.

“m-ai eliberat. esti tragaciul ce a lasat dupa clicul mecanic un munte de tacere. m-ai facut sa inteleg cine sunt, cum tu ma vezi, cate posibilitati are gustul si mai ales ca suntem doar substante chimice ce reactioneaza in emotii. recunostinta. unul din lucrurile care nu-mi lipsesc cu desavarsire. reguli inscrise in patratele spatiu timp (relativitatea este doar o teorie)”.

culoarea parului tau, mixul de culoare ce-l formeaza si taieturile adanci in forma foarfecei, ca o modelare a imaginii, ochi incadrati de reflexii aurii, departe de tot furand timp.

spectator intr-o lume abstracta, plina de culoare si sunet, iti scufunzi degetul in emotii ca apoi sa-l tragi repede inapoi.

joaca-te